REȘIȚA – De asemenea, acesta ne-a vorbit și despre clubul său, despre ACS Mundo Reșița și despre planurile de viitor pe care le are cu aceste grupe de copii și juniori. Copiii legitimați la clubul lui Dobre se pregătesc în Reșița la baza Mundo, fosta bază Arsenal.
„M-am înscris la cursurile Licenței A UEFA în luna mai a acestui an și recent am reușit să o obțin. Cursurile s-au întins pe o perioadă de șașe luni, iar în fiecare lună trebuia să fiu câte o săptămână la București. A fost un curs intensiv, iar în fiecare zi am avut câte 8-10 ore de cursuri. A fost o licență interesantă, am învățat foarte multe lucruri noi și mi-am dat seama că fără a studia nu ai nicio șansă să ajungi un antrenor de top. De asemenea, vreau să iau și Licența PRO. La această licență pot adera abia după un an și jumătate de la absolvirea Licenței A. Dintre foștii jucători mai cunoscuți în fotbalul românesc au mai absolvit Daniel Pancu (antrenorul echipei FC Rapid), Bogdan Lobonț (fostul portar la echipei naționale), Costin Lazăr (fost jucător la Rapid și Sportul Studențesc) și Miron, fostul portar al Astrei Ploiești. Sunt mai muți foști jucători și mă bucur că toți au fost foarte implicați. Vorbeam numai despre fotbal, până și discuțiile în afara cursurilor erau despre fotbal. Cursurile au fost ținute de reprezentanți ai Federației Române de Fotbal, printre aceștia numărându-se Mihai Stoichiță, Valentin Sinescu și Alexandru Apolzan. N-am lipsit la niciun curs pentru că dacă aș fi absentat nu aș fi avut dreptul să intru în examen. De asemenea, s-au ținut și cursuri practice. Am făcut antrenamente cu grupele de la Dinamo București, de la FC Voluntari și de la Rapid București. Au fost mai multe echipe cu care a trebuit să lucrăm pentru a ne demonstra calitățile și eventualele puncte slabe”, a declarat Lucian Dobre.
Acesta a vorbit și despre clubul său, despre ACS Mundo Reșița: „Legat de clubul meu, aș putea spune că am creat o filozofie proprie. Avem o planificare care se întinde pe o perioadă mai lungă de timp pentru copiii de la 5 ani și până la cei de 13 ani. Aceștia din urmă încep la această vârstă să joace 11 vs 11, pe teren mare. După această vârstă avem o altă planificare. Dorim ca la grupele mici să facem o selecție pe o rază de 80 de km. După cum se știe, Mundo are mai multe filiale, în mai multe localități din județ. De asemenea, pentru copiii cu vârste cuprinde între 13-16 ani am dori să ne extindem raza de selecție undeva la 100-200 de km, luând Reșița ca punct de reper. În acest moment, înscriși la Mundo Reșița sunt în jur de 120-140 de copii”.
Ștefan Moraru