Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Poliţia judeţului informează despre noile prevederi legale din domeniul protecţiei animalelor, care asigură posibilitatea instituirii de urgenţă a unui mecanism de protejare a animalelor aflate într-o situaţie de pericol!

A fost introdus ordinul de plasare a animalului în adăpost, pentru o perioadă de 45 de zile, documentul putând fi folosit de poliţist pentru a înlătura un pericol iminent îndreptat împotriva animalelor. Prin acest pericol se înţelege că animalul a fost rănit sau schingiuit, implicat în lupte între animale sau cu animale, asupra căruia a fost practicat tirul, care a fost folosit pentru dresajul altor animale sau pentru a controla agresivitatea altor animale, animalul domestic care a fost supus forţat unor temperaturi extreme, cel din speciile ecvidee, bovine, ovine și caprine aflat, fără supraveghere, pe căile de circulație publică.

Poliţistul constată existenţa pericolului fie prin constatare directă, fie pe baza înregistrărilor, imaginilor, a declaraţiilor, a înscrisurilor ori a fişelor de observaţie întocmite de veterinar. Iar ordinul emis de poliţist este executat de îndată de personalul care asigură serviciile publice de adăpostire a animalelor.

„Legislația privind protecția animalelor reglementează situația tuturor animalelor, inclusiv a celor sălbatice, consfințind o serie de drepturi și obligații atât în sarcina deținătorilor acestora, cât și în sarcina autorităților și instituțiilor statului. Deținătorii de animale au în mod obligatoriu și responsabilități privind întreținerea și supravegherea acestora, tratamentul aplicat animalelor excluzând orice act de cruzime și violență“, încheie IPJ Caraș-Severin.

JCS-A.M.