Cândva, staţiunea de pe Semenic era un punct esenţial în „pelerinajul turistic“ al românilor, alături de Năvodari, Herculane, Vama Veche sau Băile Felix. Ce a mai rămas acum din gloria sa?
Ruinele şi amintirea. Ca şi în multe alte locuri, nepăsarea oamenilor a distrus şi Semenicul. Cele mai multe hoteluri s-au închis, pereţii sunt coşcoviţi, geamurile sparte sau înlocuite cu scânduri, telescaunul arată ca un rând de spânzurători ruginite.
De la distanţă, zăpada dă senzaţia unui peisaj magnific. Aşa şi este, natura a rămas aceeaşi. Însă, dacă te apropii, vezi resturile în descompunere ale contribuţiei umane, pe care nici măcar pătura albă de nea nu le mai poate curăţi, un tablou deloc atractiv. Iar când zăpada dispare, devine de-a dreptul jalnic.
Ne lăudăm cu atracţiile turistice, cu viitorul luminos al zonei, ne amăgim că Semenicul va rivaliza cu staţiunile alpine, visăm extaziaţi la hoardele de turişti care vor lua cu asalt muntele. Pentru ce? Să râdă de noi? Cum vor ajunge acolo, că drumul parcă e adus din Irak. Unde vor sta, în iglu-uri?
Degeaba avem ce arăta dacă nu avem şi infrastructura necesară. Cândva, am avut-o. Ce s-a ales de ea? Mergeţi într-un week-end pe munte şi veţi vedea. Ca şi Băile Herculane, o altă zonă din judeţ cu potenţial, Semenicul se scufundă încet în mizerie. Caraş-Severinul ar putea deveni un pol al turismului.
Însă, pentru asta ar trebui să facem ceva, nu să aşteptăm să ne pice totul din cer.
Nina Curiţa