REȘIȚA – În etapa a II-a a play-out-ului Ligii 1, ACS Banat Girls va întâlni în deplasare, pe data de 17 martie, de la ora 11:00, formația Universitatea Alexandria!
„Cu toții suntem conștienți că la Alexandria vom întâlni o echipă puternică, mai bine cotată ca și noi, pe un teren dificil și o vreme neprielnică. Totuși, avem încredere maximă în fete și le transmitem pe această cale un singur cuvânt, UBUNTU. La fel de bine știm faptul că presiunea începe și ea să-și facă simțită prezența, după cum spuneam și la finalul meciului cu Constanța. Dar am profitat de aceste zile petrecute în București în preajma lor, a întregului lot, pentru a le reaminti că presiunea de fapt este un privilegiu, nu o piedică. Este munca lor că sunt aici, am fost lângă ele moment cu moment și am văzut de ce sunt în stare. Acum este rândul lor să va arate și vouă, celor din exterior același lucru și să va facă să credeți în ele cel puțin jumătate din cât credem noi. Avem încredere că putem face un meci bun la Alexandria, în ciuda tuturor factorilor enumerați mai sus. Fetele încep și ele să-și dea seama de situația în care se află și toată lumea trage pentru același scop. Luptăm până în ultimul minut al fiecărui meci, până la ultima picătură de energie”, a declarat Daniel Amariei, antrenorul ACS Banat Girls Reșița.
Elevele lui Daniel Amariei ocupă locul 5 în play-out, cu 7 puncte, în timp ce Alexandria este pe 3, cu 11 puncte acumulate. Carmen București este lider, cu 15 puncte, iar pe locul secund este ACS Baia Mare, cu un punct în minus.
JCS-Ștefan Moraru