Undeva, în cartierul Stavila, la doi paşi de o grădiniţă, era, cândva, o mică oază de verdeaţă, în care reşiţenii îşi puteau trage sufletul printre măslini şi băncuţe, printre râsete de copii. În parc, cunoscut sub numele de „Bernat Andrei“, exista un bust şi o fântână arteziană, care însă nu a mai fost funcţională de prin anii ’70, dar gărduleţul deloc înalt şi porţile rotative care asigurau accesul făceau ca acest loc să fie unul dintre cele mai gingaşe din municipiu.
Acum, străbătut de linia de tramvai care l-a rupt în două, parcul – odinioară plin de însemne considerate a fi ale vechii orânduiri socialiste – a căzut în dizgraţie şi arată ca după război: lipsit de alei, de împrejmuire, de vreo urmă de bust sau de fântână arteziană, a rămas un mic colţ verde, devastat de săpături şi nepăsare, în mijlocul căruia mai tronează un singur monument: o cruce albă de ciment, văruită.
Povestea tristă a parcurilor reşiţene ar putea continua cu cea a celui din zona Intim. Parcul „Trandafirilor“, situat pe malul Bârzavei, imediat după pasajul din Triaj, se întindea până înspre Gara de Nord, iar splendoarea lui naturală nu era tulburată decât de Terasa „Trandafirilor“, cu o istorie mult mai zbuciumată.
Vă mai amintiţi, probabil, micul labirint din trandafiri sălbatici, în mireasma cărora şi-au dezmierdat copilăria mulţi dintre reşiţeni. A urmat decăderea, florile n-au mai fost îngrijite iar tufele de roze au dispărut. A rămas în urmă o dezolare de câţiva ani, în inima vechiului parc apărând acum un motel, o curte, biserici şi tot felul de mici afaceri.
Era, poate, cel mai mare parc al Reşiţei şi, chiar dacă e ciuntit, a rămas astfel, chiar dacă, după cum ne-a mărturisit Mihai Stepanescu, primarul municipiului, chiar în mijlocul lui era să apară o altă construcţie.
Câţi dintre dumneavoastră aţi auzit de Parcul „Traian Vuia“, de Parcul „Poliţiei“ sau de alte parcuri reşiţene? Sau câţi au auzit că în ele avem arbori de lalea, de oţet, de mătase, platani, arborele iudei sau alte specii protejate? „Traian Vuia“ – din faţa Universităţii „Eftimie Murgu“ – mai este, deşi a căzut în delăsare, iar cel de la Poliţie, în inima căruia se construieşte o biserică, era atât de mare încât din el n-a mai rămas nimic.
Aproximativ acelaşi lucru se produce şi cu vechiul „Orăşel al Copiilor“, de la Victoria, actualmente Parcul „Tricolorului“, care a concurat cu zona Intim pentru o eventuală mutare a centrului administrativ municipal, în ultimii ani ai comunismului. Reşiţenii au în acest parc Liceul de Artă „Sabin Păuţa“, Sala „Lira“, un monument, un supermarket, o catedrală, un patinoar artificial şi s-ar putea să mai aibă şi un teren de sport. Toate îşi au, evident, locul într-un parc! Nimic de zis! Dar nu într-unul de dimensiunile celui de la Victoria.
Tot terenurile de sport sunt cele care muşcă mult prea dur şi dintr-un alt parc, situat nu foarte departe de cel al „Tricolorului“. Cunoscut înainte sub numele de Parcul „Siderurgistului“, devenit acum al „Copilului“, înghesuit între blocuri, încărcat de locuri de joacă pentru cei mici, bănci şi ceva natură, devine pe zi ce trece tot mai mic, din cauza terenurilor care-i iau, treptat, locul.
Şi totuşi, lista parcurilor din municipiu nu se rezumă doar la atât! Însă reşiţeanul care a văzut vreun parc în orice altă reşedinţă de judeţ din ţară ar putea spune că Reşiţa nu are aşa ceva! Totuşi, chiar dacă nu are, din vina nepăsării sau, din contră, a faptului că interesele private primează celui public, pierde, treptat, şi bruma pe care-o are…
Antoniu Mocanu