Caraş-Severin, Romania

Din fericire, circulaţia nu a fost oprită, pentru că versanţii au venit până aproape de marginea drumului. Cu toatea acestea, drumarii au fost la datorie pentru devierea circulaţiei, astfel încât utilajele să acţioneze în siguranţă, evitându-se astfel producerea de evenimente rutiere. Numai pe „Dealul Ciregăului“ în zona Domaşnea acţionau patru utilaje, şi se vedeau destul de bine două dealuri care, din cauza ploilor au alunecat la vale

 Din fericire, vremea bună din ultima perioadă a mai uscat pământul şi a oprit alunecările de teren, deşi drumarii au fost prezenţi cu buldo-excavatoare pentru a încărca surplusul de pământ şi a-l transporta departe de carosabil.

Tot din cauza alunecărilor de teren este blocată circulaţia şi pe DN 57 în zona Eşelniţa, recomandându-se ca rută ocolitoare Orşova-Iablaniţa-Moldova Nouă, iar pe DN 57 B Oraviţa – Anina este o alunecare de taluz care afectează un sfert din calea de rulare, circulaţia fiind îngreunată. Şi pe DE 70, în preajma alunecărilor de teren se circulă pe o singură bandă, însă drumarii sunt la datorie şi dirijează circulaţia, pentru a nu se crea nici un fel de blocaj.

Cristian Franţ