Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Plata naţională complementară directă (CNDP) pentru sectorul bovine va fi acordată în acest an după noi reguli.

De sprijin vor beneficia crescătorii de vaci de lapte, taurine de carne, dar și cei de bivolițe. Sprijinul va fi acordat doar exploatațiilor care la 1 ianuarie 2013 aveau cel puțin trei animale adulte, pentru toate animalele din exploatație cu vârsta de cel puțin 7 luni. În plus, exploatațiile ce fac dovada realizării unei cote de lapte, pentru vânzări directe sau livrare, de cel puțin trei tone în anul de cotă 2011/2012, vor primi o plată suplimentară pentru fiecare tonă de lapte.

Modificările aparţin reprezentanţilor crescătorilor de bovine, care s-au întâlnit recent la Ministerul Agriculturii pentru a stabili forma finală a ordinului privind modul de implementare, condiţiile şi criteriile de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăţi naţionale directe complementare în sectorul zootehnic, la specia bovine. De reţinut, în cadrul CNDP, crescătorii de bovine pot accesa schema decuplată de producţie în sectorul lapte şi schema decuplată de producţie în sectorul carne. Pentru pachetul de lapte, condiția este ca exploatația să aibă minim trei capete adulte și minim trei tone de lapte realizate în anul de cotă 2011/2012, vânzare directă sau procesare.

Pentru pachetul de carne, condițiile de eligibilitate sunt tot minim trei capete adulte la 1 ianuarie 2013, dar expoatația care are cel puțin trei capete adulte, primește pentru toate animalele din exploatație cu vârsta peste 7 luni la 1 ianuarie 2013. Exploatațiile care au și vaci de lapte și de carne vor primi sprijinul pe vacile de carne, plus sprijinul pe cât lapte au livrat.