„Am observat că nu există legi, am intrat la început în contact cu cei de pe site-ul părinţiclujeni. Am cerut sprijinul autorităţilor şi Federaţiei Române de Boli de nutriţie şi diabet. Domnul Giurgiu ne-a ajutat şi am ajuns să punem bazele acestui proiect de lege” a explicat Simona Iacob, reprezentant al grupului de părinţi care a pornit această mişcare. Deputatul independent Mircia Giurgiu a fost unul susţinătorii proiectului şi se declară extrem de mulţumit de rezultatul demersurilor. „Am reuşit să scoatem un proiect de lege care e recunoscut şi nu mai poate fi contestat, chiar dacă am simţit asta în câteva momente. Datorită faptului că a fost susţinut de specialişti, a fost un succes” a subliniat Giurgiu. Conform proiectului din incinta instituţiilor şcolare vor interzise alimentele care ar dăuna sănătăţii copiilor. „Comisia de Diabet va primi sarcina să elaboreze lista, va face propuneri şi va transmite către inspectoratele şcolare care le vor comunica tuturor instituţiilor de învăţământ” a explicat profesorul clujean Nicolae Hâncu, preşedintele Federaţiei Naţionale de Diabet şi Boli de Nutriţie. În locul chipsurilor, a pateurilor, a sucurilor dăunătoare cu E-uri specialiştii vor recomanda fructe, iaurturi lapte, cornuri cu făină integrală.
Ciprian IANCU
[email protected]
