CARAȘ-SEVERIN – Campionatului Județean de șah clasic a avut loc zilele trecute la Sala Polivalentă din Reșița. Deși a fost o competiție în care ar fi putut participa oricare șahist legitimat, la startul competiției s-au alinitat doar 16 jucători.
Tânărul Alin Stîngu a avut șansa de a deveni cel mai tânăr campion județean, la doar câteva săptămâni după ce un alt șahist foarte tânăr, Albert Drăgoi, a reușit să cucerească titlul de campion al Reșiței. Clasamentul final a arătat astfel: locul I – Alexandru Tunaru, locul II – Alin Stîngu, iar podiumul a fost completat de Albert Drăgoi. La veterani, locul I a fost ocupat de Ioan Calomfirescu, urmat de Marin Crăciun și Bruno Trandafir. Secțiunea juniorilor a fost câștigată de Christian Arrydan Tamaș, urmat de Alexandru David Korcsek și Andrei Iulian Cristea. La junioare s-a impus Anca Maria Tecliș.
„Asociația Județeană de Șah Caraș-Severin, cu sprijinul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Caraș-Severin, a organizat la finalul săptămânii trecute Campionatul Județean de șah clasic. Scopul competiției a fost să stabilească ierarhia la nivel județean a jucătorilor de șah. Am avut o participare nu tocmai numeroasă, doar 16 jucători. Credem că această competiție trebuia onorată de către jucătorii de top. Unii dintre ei au absentat motivat. DJST-CS a asigurat cupele și medaliile și am oferit celor mai merituoși și premii în bani. Am avut în acest an o prezență numeroasă a juniorilor de top. Au participat la această competiție juniori de la cursul de performanță al maestrului Grozav, dar și șahiști de la cursul de inițiere”, a declarat Mihai Bolintiș, președintele Asociației Județene de Șah Caraș-Severin.
Ștefan Moraru