Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Declarațiile cu „Subsemnatul, fiul lui… și al…” sunt opera „drăcușorilor” infiltrați într-o poveste frumoasă. Asta crede primarul Reșiței în contextul convocării, joi și vineri, la DNA a consilierilor locali, idee pe care o exprimă într-o scrisoare prin care își încurajează colegii!

„Am omis să vă pun în gardă că în povestea frumoasă pe care o trăim nu sunt numai «îngeri», ci apar și demoni. Îmi fac «mea culpa», convins că periodic le-ați simțit prezența, unii dintre ei scrijelind cu unghiile în geam în ultimii ani. Concret, mă refer la cei care au pierdut puterea politică în 2020 în județ după o perioadă de «dolce far niente». Acum încearcă cu disperare să iasă din «cazanul cu smoală fierbinte».”, notează Ioan Popa exprimându-și onoarea de a avea alături colegii consilieri locali.

În opinia sa, oamenii de calitate evită să intre în politică din cauza dezgustului față de practicile și metehnele balcanice care însoțesc politica în România postrevoluționară. De aceea, un om integru vrea să-și păstreze intact renumele și zona de confort și va cumpăni foarte bine înainte să se implice în politică. „Dacă vă întrebați de ce ați ieșit din zona de confort și nu vă vedeți de viața și treburile dumneavoastră, vă propun, vă rog chiar, să mergeți în orice dimineață, între 07:30 și 08:00, în fața unei grădinițe, a unei școli sau a unui liceu din oraș, modernizate prin proiecte europene. Veți fi surprinși de veselia și bucuria din ochii dascălilor și ai copiilor. Veți înțelege imediat că merită. Suntem puternici, suntem o echipă și mergem înainte.”, încheie Ioan Popa îndemnându-și colegii să-i ignore pe cei care, în exprimarea sa, „se cațără unii pe alții, disperați să scape de focul care-i pârjolește”.

JCS-Ionel Ivașcu