Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Proiectul investiției de 80 de milioane de euro nu se poate implementa pentru că administrația locală se opune demolării vechiului edificiu, deși lucrarea s-ar face pe banii județului!

„Prostie? Dezinteres sau sabotaj?, titrează șeful județului, scriind despre problemă pe o rețea de socializare. Astea sunt întrebările care se nasc atunci când vezi că primarul unei comunități împreună cu aparatul său compromite șansa Oraviței de a fi eligibila pentru o investiție de 80 milioane euro necesară pentru reconstruirea Sanatoriului Marila. CNI a făcut pe bani bugetari un SF care a costat un milion de lei. Ne-a întrebat de două ori când va fi demolat spitalul vechi. Spitalul e în proprietatea orașului care nu are fonduri necesare. Din acest motiv, noi am întocmit și semnat un contract de parteneriat în care ne obligăm să asiguram banii necesari pentru demolare. Am trimis acest protocol acum un an pentru a fi aprobat în CL de la Oravița. Nu știam și nu credeam că primarul Ursu ne aburește. A reușit să mimeze interesul, dar au votat împotriva acestui acord. Acum câteva luni am insistat din nou. Din păcate, deși o serie de documente au fost întocmite, protocolul care ne dă calea legală de a aloca bani pentru demolare, nu e aprobat nici azi.“

Primarul de la Oravița se victimizează și pozează în ursul păcălit de vulpe, reclamând problema: „Așa cum recunoști, o serie de documente privind reabilitarea Sanatoriului Marila au fost deja întocmite, chiar documentele care țin de Primăria Oravița. De acum, mingea e din nou în garajul tău, căci așa tratezi tu instituția pe care o conduci. Consiliul Județean trebuie să aprobe Protocolul despre care ne vorbești, protocol în care se specifică cu claritate că bugetul Consiliului Județean suportă acea cheltuială. Primul Protocol votat de către Consiliul Județean nu conține toate datele necesare demolării Sanatoriului Marila, iar asupra acestui lucru am căzut de acord cu tine, împreună cu administratorul orașului, atunci când ți-ai luat sarcina de a-l modifica. Din nefericire, nu s-a mai întâmplat acest lucru.“

„Lipsa de interes sau dorința de a întârzia proiecte legate de efortul CJ se vede clar din viteza de reacție la actele oficiale, i-a răspuns Dunca. Dovezile sunt clare, la o rugăminte adresată primăriei in iulie 2023 nu găsește rezolvarea nici azi! Chiar dacă între timp am mai vorbit și la telefon pe această temă de câteva ori. Vă repet, dle Ursu: Aprobați protocolul și gata! Fără prea mult bla-bla. Eu nu vă mai trimit nimic înapoi deoarece aveți totul. Faceți o altă HCL exact după modelul celei în care ați respins protocolul. O aprobați și gata! Mai ales că cei de la PSD, pe care în ultimii 3 ani i-ați înjurat, astăzi vă sunt prieteni. (…) Grăbiți-vă că mai aveți timp. Dacă aprobați într-o ședință extraordinară ne încadrăm și o supun la vot în ședința noastră care urmează. Alocăm banii și dăm bătaie la procedura de demolare.“

Care-i ursul, care-i vulpea?

Când eram gata să-i dăm crezare primarului de la Oravița, ne-a lovit din plin declarația sa, în același mesaj cu Marila, legată de reabilitarea drumului de la Brădișoru de Jos. După ce n-a mai încăput în piele de fericire, pozându-se cu șeful județului, care i-a spus atunci problemele drumului, a declarat: „Nu am putut da exemplu drumul Oravița-Brădișoru de Jos, pe care l-ai făcut tu ca să țină până după alegeri, dar care s-a crăpat deja, motiv pentru care ai venit să faci reparații după o lună.“

Nu că drumul ar fi perfect, dar Dunca zicea încă din martie: „Lucrarea se prezintă bine, ținând cont că este vorba de lucrări de reparații, ce implică compactarea vechiului terasament și turnarea unui strat serios de asfalt pe terasamentul vechi. Într-adevăr, avem probleme pe trei porțiuni cu un total de 30 mp, unde terasamentul are infiltrații și asfaltul se rupe. Precizez că această porțiune nu va fi achitată constructorului. Zona cu probleme va fi decapată și vom compacta piatră pentru a întări stratul suport, ulterior vom turna asfalt. O să revenim peste aproximativ două luni pentru a face aceste intervenții, îmi doresc să văd cum rezistă drumul pe toată lungimea lui, să nu mai avem și alte surprize.“

Revenind la problema Sanatoriului Marila, șeful județului a mai precizat: „La sfârșitul lunii avem ședință de CJ. Puteam aproba banii pentru demolare și să începem licitația. Rămâne totuși speranța că locuitorii Oraviței vor alege oameni care țin la ei, la șansa orașului și la fructificare unei dorințe, chiar dacă aceasta pare fantastică. Pentru că există atâtea exemple în istorie în care lucruri de necrezut, chiar s-au întâmplat. Ajunge doar să credem toți că ele se pot întâmpla. (…) Ce să mai zic? Votați Ursu, votați PSD și votați la CJ lista de consilieri PSD. Cu Miloș, Ene, Bașag și toți ceilalți care v-au tăiat și banii orașului la ultima rectificare. Apoi dragi cetățeni, adunați-vă pe la terase și plângeți-vă că nu aveți sănătate și că vă pleacă copiii de-acasă!“

JCS-A.M.