MOLDOVA NOUĂ – Ieri după-amiază, în jurul orelor 17.30, a fost anunțată o posibilă scurgere de substanță necunoscută în apropierea unui bloc de locuințe din orașul Moldova Nouă!
„Au fost anunțate Garda de Mediu și DSP-ul, care au trimis echipe la fața locului. Echipajul de protecție biologică, chimică și radiații nucleare al pompierilor militari reșițeni a fost la fața locului și a efectuat cercetări cu privire la substanță găsită. La primele investigații, ar fi vorba despre mercur. La fața locului se afla și un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere, dar și un echipaj IPJ. Substanța respectivă s-ar fi scurs de la uscătoria blocului, aflată la etajul superior, până la parterul blocului. Împrejurările în care mercurul a ajuns în locul respectiv urmează a fi cercetate de organele poliției“, informează salvatorii cărășeni, care ne-au asigurat că echipa biologică, chimică și radiații nucleare a luat toate măsurile pentru a ridica mercurul și a asigura siguranța locatarilor din scara de bloc afectată, nefiind necesară evacuarea acestora.
Potrivit Poliţiei judeţului, chiar dacă incidentul a fost raportat la 112 în 25 februarie, mercurul împrăştiat pe o suprafaţă de aproximativ doi metri pătraţi ar fi acolo încă din 15 februarie, când „un tânăr de 21 de ani din Moldova Nouă ar fi vărsat din greșeală o sticlă din plastic de aproximativ 700 ml, în care se afla o substanță necunoscută. (…) În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de produse sau substanțe toxice și se continuă cercetările“.
JCS-A.M.