Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Potrivit celor de la Drumuri Județene Caraș-Severin, în weekend, o turistă aflată în drumeție în Cheile Carașului, pe stânca Gavevichi din zona Prolazul Mare, a alunecat de pe o potecă și a căzut de la o înălțime de 5 m, tasându-și coloana!

Au intervenit de urgență salvamontiștii, polițiștii și pompierii cărășeni, care au încercat să stabilizeze femeia accidentată. Intervenția a durat 3 ore, iar un elicopter SMURD a sosit la fața locului și a transportat apoi pacienta la spitalul județean din Timișoara.

JCS-L.A.