Caraş-Severin, Romania

În municipiul de pe Bârzava, şi în alte opt localităţi din judeţ, s-a desfăşurat Crosul Olimpic-Sănătate prin mişcare educaţie prin sport, în organizarea Direcţiei de Sport Caraş-Severin, a Academiei Olimpice Române, Filiala Caraş-Severin dar şi cu sprijinul Primăriei Reşiţa, al Poliţiei Rutiere, al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Caraş-Severin, al Serviciului de Ambulanţă, şi, nu în ultimul rând, al Asociaţiei Judeţene Sportul pentru Toţi.

Cu această ocazie, în fiecare dintre cele nouă localităţi ampla manifestare sportivă a purtat numele unui cros, specific fiecărei zone. În Reşiţa, peste 600 de iubitori ai sportului între 8 şi 77 de ani au luat startul în cea de-a XII-a ediţie a „Memorialului Ernest Loukota“. Sosirea sportivilor a fost pe terenul de atletism „Francisc Vaştag“, organizatorii acordând premii primilor sosiţi. Iar prin tragere la sorţi, fiecare dintre participant a avut posibilitatea câstigării marelui premiu, un televizor color.

La băieţi, concursul a fost câştigat de Stelian Băicuş, urmat de Robert Laţcu şi Narcis Mihăilă.

În proba fetelor s-a impus Mia Badescu, locul secund i-a revenit Andreei Craia, iar pe locul al III-lea a sosit Livia Gomboţi.

Au mai fost premiaţi cei mai mici participanţi, Cosmin Bugeac şi Gabriela Cornea, ambii de opt ani. Premii speciale: Sorin Eni, în valoare de 100 de lei au fost acordate Andreei Craia şi lui Petrică Mocanu, pentru cei mai combatanţi sportivi.

Cei mai vârstnici alergători ai crosului au fost Cristiana Schmaler şi Eric Klumpfer, de 67 ani, iar un premiu la categoria Open i-a fost acordat lui Constantin Ibraşi, de 77 ani. Premiul pentru cea mai numeroasa familie, a plecat spre Alexandru şi Clarisa Mototoianu.

Camelia Giuca

[email protected]