Caraş-Severin, Romania

Faptul că s-a revenit asupra deciziei de modificare a traseelor secundare de transport în comun din municipiul Reşiţa poate fi considerată şi o asumare a greşelii, o acceptare a faptului că problema a fost tratată superficial. Astfel, se pare că era nevoie ca oamenii din cartierul Stavila să „ameninţe“ cu mişcări de protest pentru ca o întreagă echipă, în frunte cu Mihai Stepanescu, primarul municipiului Reşiţa, să meargă şi să stea de vorbă cu ei chiar în Stavila.

„Ne bucurăm că domnul primar a fost atât de prompt şi că s-a deplasat în cartierul Stavila să stea de vorbă cu noi. Îi mulţumim că a făcut acest lucru şi sper ca lucrurile să se rezolve în final“, ne-a spus Doru Ienciu, cel care ne-a solicitat sprijinul iniţial.

Totodată, pe adresa redacţiei am primit un comunicat de presă semnat de Mihai Stepanescu, primarul Reşiţei şi de Gheorghe Marchiş, directorul general al Prescom prin care eram informaţi că: „având în vedere solicitarea unor grupuri de cetăţeni din zonele mărginaşe ale Reşiţei, care din diverse motive nu au depus opţiuni privind transportul public de călători din municipiu, pe perioada de dezbatere publică a proiectului. Primăria şi Consiliul Local Reşiţa, respectiv SC Prescom anunţă amânarea punerii în aplicare a noii structuri de transport cu 60 de zile, pentru a putea armoniza posibilităţile serviciului public cu cerinţele cetăţenilor“.

Astfel, cetăţenii pot depune în scris opţiuni şi observaţii privind structura serviciului de transport la sediul Prescom şi al Primăriei, din data de 5 octombrie 2009. Până atunci se va circula după vechile orare şi cu aceleaşi tarife.

Anca Preda
[email protected]