Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Incidentul a fost semnalat la 112 astăzi, în jurul orei 14.30, la spitalul de pe strada Eftimie Murgu, la fața locului deplasându-se imediat trei echipaje de pompieri și unul de la ambulanță!

Potrivit primelor informații, într-un salon al secției de Infecțioase, unde erau internați doi pacienți cu Covid-19 s-a spart un tub de oxigen. Pacienții au fost imediat evacuați din salonul unde concentrația de oxigen era de 20,9, în limitele normale. Pompierii ajunși la fața locului au constatat că una dintre paciente necesita oxigen de la trei butelii, iar una dintre butelii avea scăpări pe la reductor.

„A căzut o butelie dintr-un salon, s-a fisurat reductorul, partea de sus, robinetul care reglează butelia, au început pierderile de oxigen, dar personalul a procedat conform protocolului pentru astfel de situații. Au oprit toate sursele de energie, de curent, ca să nu izbucnească vreun incendiu, au deschis geamurile, au evacuat pacienții și au sunat la 112. Oamenii s-au speriat că fâsâia butelia. Echipele de intervenție au constatat situația, am eliminat orice risc, pacienții sunt înapoi în saloane. O singură pacientă care era mai grav dinainte de acest incident, avea o saturație de 50 la sută, a fost dusă pe o secție la spitalul mare unde să aibă oxigen suficient”, ne-a spus managerul Adrian Dumbravă.

În momentul de față, la Spitalul Bora, secție externă a Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, mai sunt internați 10 pacienți pe secția de Infecțioase și alți 8 pe cea de Pneumologie.

JCS-R.M.