Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Rosso-nerii au remizat, 1-1, pe terenul echipei Ripensia Timișoara, în etapa a XVIII-a a Ligii a III-a la fotbal, Seria a IV-a.

CSM Școlar Reșița a obținut sâmbătă, 1 aprilie, doar un rezultat de egalitate, scor 1-1, în meciul susținut în deplasare cu Ripensia Timișoara. Singurul gol al reșițenilor a fost înscris din lovitură de la 11 metri de Alin Liuba în minutul 62, după ce Fabian Himcinschi a fost faultat în careu. Golul Ripensiei a fost marcat cu capul în prima repriză de fundașul Vlădia, după o centrare a lui Toma dintr-o lovitură liberă.

„A fost un meci între două echipe foarte bune din această serie. Din păcate, am greșit o singură dată în apărare în prima repriză, iar fotbalul ne-a pedepsit. Am început foarte bine jocul, iar dacă am fi fructificat una dintre cele trei ocazii ale lui Beloescu, consider că alta ar fi fost soarta meciului. Noi nu am reușit să înscriem din acele situații, iar Ripensia a marcat un gol dintr-o fază care nu anunța nimic. Vreau să-mi felicit jucătorii pentru atitudinea și determinarea manifestată la acest meci. Sunt mai multe echipe care se luptă pentru promovare, iar orice punct obținut contează și mai ales unul obținut în deplasarea la o echipă foarte bună. După părerea mea, rezultatul este echitabil, dar noi am avut mai multe șanse de a înscrie”, a declarat antrenorul Leontin Doană.

CSM Reșița: Zimmermann, Săndescu, Banac, Opriș, Liuba, Szijj, Bloju, Breșneni, Poiană, Beloescu, Keita. Au mai intrat în teren Costescu, Himcinschi și Negoescu.

În cele 18 etape disputate, Școlarul a obținut zece victorii, trei remize și a fost învinsă de cinci ori. Următorul meci pentru rosso-neri va fi sâmbătă, 8 aprilie, când vor întâlni echipa Millenium Giarmata, pe teren propriu.

Foto: sporttim.ro