CARANSEBEȘ – E semnalul de alarmă tras zilele trecute de Petru Schinteie (PSD) într-o ședință a Consiliului Local Caransebeș, care a cerut o mai mare implicare a poliției, naționale și locale, în școli!
Consilierul local social-democrat a atras atenția că cele mai multe lucruri nelalocul lor se întâmplă în timpul pauzelor, făcând trimitere la recentele cazuri de la Domașnea și Oțelu Roșu privind traficul de droguri. „Aș vrea să discutăm de Poliția Locală și accesul în unitățile de învățământ, ca să se urmărească activitatea din timpul pauzelor, având în vedere presupusul consum de droguri. Am avut situații la Oțelu, la Domașnea, se spune că vârsta de la care se începe consumul de droguri deja nu mai este de liceu, ci de gimnaziu. Iar lucrurile se întâmplă-n pauze, stabilim ca Poliția să vină și-n pauze? Pauza mare are 20 de minute, se întâmplă foarte multe lucruri, sunt multe șmecherii. Trebuie prezența unui adult care să vadă ce se întâmplă în timp real, trebuie să ajutăm Poliția Națională și cu prezența Poliției Locale. Ăia de la Oțelu, de la Domașnea, vin la oraș cu drogurile”, a explicat Schinteie. Știe ce știe consilierul local, pentru că, spre exemplu, în imediata apropiere a Colegiului Național „Traian Doda”, în afara curții liceului sau chiar pe treptele unui cabinet parlamentar din zonă, în pauze sunt mulți elevi care… fumează.
Codruța Cristescu, directorul de la „Traian Doda”, a intervenit imediat și i-a informat pe aleșii locali că a cerut prezența polițiștilor săptămânal în liceu. „Eu pot vorbi de <<Traian Doda>>, a venit Poliția la noi din diverse motive și am ajuns la o înțelegere cu ei, vin săptămânal, intră din clasă-n clasă, verifică anumite lucruri, asta la solicitarea mea, eu i-am rugat să facă lucrurile astea nu neapărat gândindu-mă la droguri, am pornit de la ideea de chiul, de fumat. Anul acesta, cu toate înjurăturile pe care mi le-am atras, cred și sper că reglementăm lucrul acesta cu plecatul din școală. Avem și în Regulamentul de Ordine Interioară niște amenzi pentru elevi, chiar o să mărim aceste amenzi, dar la noi Poliția vine săptămânal. Ține și de managementul fiecărei școli”, a precizat Cristescu.
Liberalul Cristian Dragomir a adus în atenție o altă problemă, cea a prezenței elevilor la ore matinale, atunci când ar trebui să fie la școală, în baruri. Tot Codruţa Cristescu a răspuns că barmanii nu ar trebui să-i servească.
Conducerea administrației locale a asigurat că polițiștii locali, atâția câți sunt, adică destul de puțini, vor fi mai prezenți în instituțiile de învățământ sau în imediata proximitate a acestora, mai ales în timpul pauzelor.
JCS-R.M.