REȘIȚA – Este mesajul proiectului „DizabilArt”, derulat de Asociația Charcot Marie Tooth România (ACMT). Asociația are sediul în Reșița, fiind condusă de Andreea Szabo și având-o pe Nicoleta Poganu ca responsabil grup țintă!
În fiecare luni, între orele 14:00-18:00, membrii asociației sunt prezenți la Clubul DizabilAct pentru persoane cu dizabilități, aflat pe Al. Tineretului, nr. 3, spațiu pentru care membrii ACMT mulțumesc Primăriei Reșița. Recent, cinci artiști și-au expus lucrările aici, în cadrul primei acțiuni a proiectului amintit.
Mica expoziție a fost ideea sculptorului Doru Modoacă, cel care i-a cooptat pe pictorii Francisc Matiaș și Iosif Rusulescu, alături de Tatiana Țibru și Ștefan Gall, realizatori de pictură naivă, respectiv lucrări în lemn. În acest fel, artiștii vor să impulsioneze oamenii cu dizabilități înzestrați cu talent să iasă din anonimat și să aibă încredere în ei și în valoarea lor.
„Unii fac parte din grupul nostru de pe internet însă nu depășesc mediul virtual pentru că le lipsește fie încrederea, fie susținerea. Alții nici măcar din grup nu fac parte, căci sigur se împiedică de obstacolul dizabilității. Însă dizabilitatea nu înseamnă non-valoare. De aceea, dacă ai un talent arată-l societății ca să vadă ce poți”, este îndemnul adresat de Nicoleta Poganu.
Responsabilul ACMT încurajează atât persoanele cu dizabilități înzestrate cu talent, cât și pe părinții copiilor aflați în această situație să se alăture asociației și proiectului DizabilArt. Pentru că împreună se pot realiza lucruri frumoase, se pot organiza viitoare activități, se pot derula noi proiecte. Site-ul asociației, grupul de pe internet și clubul de pe Al. Tineretului le sunt deschise tuturor celor care vor să se alăture demersului ACMT.
JCS-Ionel Ivașcu