Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – În perioada cuprinsă între 1 – 30 noiembrie, Asociaţia „Wings of Care“ derulează o campanie gratuită de castrare şi sterilizare a câinilor. Aceasta se adresează numai proprietarilor de patrupede din localităţile Brebu, Valeadeni, Apadia, Ezeriş, Soceni, Zorlenţu Mare şi Zorlencior, după cum au informat organizatorii.

Intervenţiile asupra câinilor se vor face în cabinetele veterinare din Brebu (pentru masculi) şi Reşiţa (pentru femele). Pentru că numărul sterilizărilor este limitat, este bine ca cei interesaţi să se programeze din timp, sunând la numărul de telefon 0730-975.313, care va funcţiona doar pe durata campaniei. „Suntem în perioada de promovare a evenimentului şi, faţă de anii trecuţi, a fost primit cu interes. Am găsit deschidere şi la primarii din Brebu, Ezeriş şi Zorlenţu Mare, care, la rândul lor, îşi vor informa oamenii. Este bine de ştiut că animalele nu vor fi doar castrate, sau sterilizate cum e cazul femelelor, ci vor fi microcipate şi li se va elibera şi un carnet de sănătate, aşa cum prevede legea“, ne-a declarat Sorin Mezin, reprezentantul Asociaţiei „Wings of Care“.