Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Cel puțin asta e concluzia celor de la Îmbunătățiri Funciare, după interacțiunea cu agenții economici din domeniu rămasă fără finalizare!

Întrebat în cadrul ședinței Colegiului Prefectural dacă s-a gândit sau dacă apreciază că ar fi intenții de a lua și în județ din cele 500 de milioane de euro pentru îmbunătățiri funciare pentru irigații, directorul Filialei Teritoriale de Îmbunătățiri Funciare, Viorel Lolea, i-a răspuns afirmativ prefectului Ioan Dragomir. „Am avut întâlniri cu dl. director Verindeanu de la AFIR, din păcate noi suntem agenție județeană fără personalitate juridică. Am intrat în contact cu marile corporații agricole din județ, să spun așa. Am încercat să intermediem cu dl. Verindeanu întâlniri, din păcate finalitatea nu a fost una foarte bună. Era și pentru noi un obiectiv foarte îndrăzneț: pentru prima dată în județul nostru să putem să avem irigații pe terenurile agricole, în special! O să continuăm colaborarea foarte bună și avem speranța că vom reuși în final să convingem agenții economici!“, a declarat Lolea.

În afară de aceasta, în primele 10 luni ale anului curent, activitatea filialei cărășene a mai constat și în verificarea documentațiilor tehnice premergătoare eliberării a 120 avize pentru scoaterea a circa 704 ha de teren din circuitul agricol, în emiterea a 19 acorduri tehnice și a 10 avize ANIF pentru PUZ, precum și în eliberarea a 170 puncte de vedere, la solicitarea Agenției de Protecția Mediului. Aceste activități, precum și prestarea de servicii de îmbunătățiri funciare și evacuări de ape pluviale au generat, în intervalul ianuarie-octombrie, venituri de 206.594 lei, a adăugat Viorel Lolea.

În ceea ce privește activitățile de exploatare, întreținere și reparare a lucrărilor de îmbunătățiri funciare, lucrurile sunt departe de a fi ideale, în condițiile în care din cei 11 angajați ai filialei doar 4 sunt muncitori – agenți hidro (care asigură inclusiv paza și întreținerea cantoanelor de exploatare și incintele acestora), iar din cei 4 unul este în concediu medical. Celor trei rămași le rămâne în sarcină să se ocupe de: 72.571 ha de teren, 1.218 km de canale, 111 km de văi regularizate, 8 baraje de pământ pentru acumulări nepermanente, 37 baraje din piatră, 1.116 podeţe, 889 căderi din piatră şi beton, 6 stăvilare, 112 km drenuri, 42 praguri, 454 km drumuri de exploatare și 4 ha plantaţii silvice antierozionale.

JCS-Walter Fleck

Adaugă comentariu