Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Ce treabă are șomajul cu aparatele auditive, cititoarele și bastoanele inteligente pentru nevăzători, tehnologiile asistive pentru cei cu mobilități reduse sau instrumentele manipulatoare robotizate? Ei, bine, toate acestea ajută persoanele cu dizabilități să-și găsească de lucru!

Informația vine de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă din Caraș-Severin, care vorbește despre un parteneriat încheiat pe bani europeni prin care 7.000 de persoane cu dizabilități vor putea obține voucherele necesare, care pot ajunge la 23.000 de lei, urmând ca măcar 700 dintre acestea să fie angajate. Iar pentru 200 dintre persoanele angajate, noii patroni vor fi sprijiniți prin acordarea de subvenții.

Proiectul, intitulat „Facilitarea Inserției pe Piața Muncii a Persoanelor cu Dizabilități“, este implementat, în parteneriat, de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă și de Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, se bucură de cofinanțare prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 și se derulează deja din 23 mai 2019, urmând ca implementarea să se încheie în 31 iulie 2023.

Voucherele se acordă pentru achiziționarea dispozitivelor asistive corespunzătoare nevoii medicale, iar beneficiarii pot fi persoanele cu dizabilități care sunt șomeri, persoane inactive sau aflate în căutarea unui loc de muncă. Dispozitivele și tehnologiile asistive și de acces trebuie să fie altele decât cele finanțate prin Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate.

„Printre altele, pot fi achiziționate cititoare şi bastoane inteligente pentru nevăzători, tehnologii asistive pentru persoane cu mobilitate redusă: proteze pentru membrele superioare și inferioare, fotolii rulante, elevatoare, proteze audio, diverse instrumente ajutătoare pentru scriere sau desen, precum şi instrumente manipulatoare robotizate“, se arată în comunicatul remis redacției. Lista dispozitivelor prioritare pentru angajare poate fi regăsită pe site-ul http://andpdca.gov.ro, la secțiunea Programe și proiecte cu finanțare externă.

Pentru a putea obține voucherele, solicitanții trebuie să fie cetățeni români cu domiciliul în țară, să fie șomeri sau persoane inactive, aflate în căutarea unui loc de muncă și să fie încadrate în grad de handicap. Mai trebuie să aibă vârsta între 18 și 65 de ani, să fie apte sau apte parțial de muncă și să nu fie tineri din categoria NEET (între 16 și 30 de ani, care nici nu lucrează, nici nu urmează programe educaționale sau de formare).

Până la sfârșitul anului trecut, la nivel național, au fost incluse în proiect 1.443 de persoane, reușindu-se angajarea a 484 dintre acestea. În plus, pentru 181 dintre cei încadrați în muncă au fost încheiate convenții pentru ca angajatorii să beneficieze de subvenții acordate din Fondul de șomaj.

Mai multe detalii pot fi accesate pe site-ul ANOFM (www.anofm.ro) sau site-ul ANDPCA (andpdca.gov.ro) precum și la următoarele adrese de e-mail: [email protected] și [email protected] Este disponibil și o linie telefonică pentru informații, 0751.015.063, apelabilă zilnic, între orele 12.00 și 14.00.

JCS-A.M.