REŞIŢA – Spre finalul anului, oamenii de afaceri sunt reticenţi în a-şi deschide noi firme. Încă din luna octombrie, numărul celor care doresc să-şi deschidă o afacere în Caraş-Severin a început să scadă faţă de statistica lunilor anterioare.
Chiar şi în noiembrie trendul descendent se păstrează, iar ultima lună a anului, cu cele mai multe zile libere, ar putea scădea şi mai mult statistica în ceea ce priveşte acest tip de operaţiuni economice. Astfel, la Oficiul Registrului Comerţului de pe Lângă Tribunalul Caraş-Severin s-au prezentat, pentru înmatricularea firmei, doar 83 de agenţi economici.
În funcţie de forma juridică aleasă, 33 au optat pentru societăţi comerciale cu răspundere limitată, 37 se regăsesc în mediul economic ca persoane fizice autorizate şi 13 cărăşeni au înfiinţat întreprinderi individuale. În ceea ce priveşte situaţia statistică a firmelor cu participare de capital străin înmatriculate în luna noiembrie a.c., patru astfel de societăţi au adus capital din Germania, Spania, Italia şi China.
Potrivit datelor ONRC, la finalul lunii octombrie, în Caraş-Severin fiinţau 11.352 de comercianţi activi din punct de vedere juridic.
Flavius Rotariu
