CARAŞ-SEVERIN – Crede prim-procurorul Laura Gabriela Iancu, vorbind despre cazul loviturilor cauzatoare de moarte, sau cazul „Bordură“, instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin!
Un dosar penal mai puţin obişnuit, de lovituri cauzatoare de moarte, este pe masa procurorilor cărăşeni. Speţa este una sensibilă, orice greşeală fiind de nepermis, după cum ne mărturiseşte prim-procurorul Laura Gabriela Iancu, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, care a şi fost răsplătită zilele acestea cu o diplomă de excelenţă, „în semn de apreciere pentru sprijinul acordat Direcţiei Generale Anticorupţie, cu prilejul aniversării a 15 ani de funcţionare în cadrul Ministerului Afacerilor Interne“.
„Am asigurat opinia publică de fermitatea procurorilor, am postat comunicatele de presă, cred că am respectat tuturor dreptul la proprie imagine. Dar trebuie respectat şi dreptul la proprie imagine al colegilor mei. Pentru că munca noastră de anchetă este uneori nevăzută, dar impune responsabilitate, respect, spirit de echipă. Şi cred că omului îi place să privească în urmă şi să spună că a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru ca lumea să fie un loc mai bun pentru ceilalţi. Asta a fost raţiunea mandatului meu şi ceea ce îmi doresc în viaţă“, a subliniat Laura Gabriela Iancu.
Încă traversăm o perioadă grea, în care „am comunicat, începând cu 15 mai, soluţiile din dosare, pentru ca să se poată exercita căile de atac. Se vede munca ascunsă a procurorilor. Am avut şi situaţii cum este acel dosar cu loviri cauzatoare de moarte. S-a acţionat imediat, am postat exact etapele instrumentării dosarului pe site-ul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, ancheta continuă, cauza este în derulare. Nimic nu se poate face fără probe. În cariera mea de 25 de ani niciodată n-am dat date din dosare, există acea obligaţie de rezervă, justiţia nu se face sub presiune, se face corect. Fiecare procuror îşi va folosi probele pentru a da o soluţie corectă. Avem responsabilitate, sigur trebuie să ne facem datoria şi să adunăm probe. Când totul este limpede, atunci vom da o soluţie. Până atunci, este ca şi cum scoţi ţiţei. Ţiţeiul nu iese din prima, trebuie să mai sapi mai adânc. Dreptatea va ţâşni la iveală, numai că se lucrează. Nu pot să spun ce, dar lumea şi-a făcut treaba etapizat, am aşteptat rezultate medico-legale. Noi nu judecăm caracterul, trebuie să vedem fapta în sine. Aşteptăm alte probe să vedem. Săpăm şi va ieşi exact ca şi când iese ţiţei“, a încheiat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.
JCS-Antoniu Mocanu