Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Departe de a fi rezolvată, situaţia din unele cămine rezidenţiale creează de abia acum tensiuni!

Subiectul căminelor rezidenţiale pentru vârstnici e departe de a fi unul expirat, chiar dacă ulterior publicării rezultatelor controalelor de acum două săptămâni, alte teme au ajuns să ţină capul de afiş. S-au convins de acest lucru, ieri, participanţii la şedinţa lunară de Colegiu Prefectural, când au aflat că rezidenţii Căminului pentru persoane vârstnice „Ţara Almăjului“ din Bozovici, 49 la număr, ar putea fi „depuşi“ în faţa sediului Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială din Reşiţa. Aceasta ca urmare a ameninţării transmise de conducerea Căminului, cum că şi-ar putea înceta activitatea după un nou control al inspectorilor sociali, care a constatat aceleaşi nereguli.

Potrivit directorul executiv al AJPIS, Elena Solomonesc, şeful căminului ar fi reacţionat în acest fel după ce i s-a pus în vedere că, în condiţiile neîndeplinirii măsurilor stabilite anterior, nu îi va mai fi acordată subvenţia. „Ăsta e şantaj! Nu mă laşi să fac ce vreau, îţi aduc bătrânii! A fost la AJPIS, a blestemat întreg personalul şi a zis că ne aduce toţi bătrânii la uşă! Nu e de acord să mai primească amenzi. A primit amenzi de la toţi controlorii şi vrea să înceteze serviciul. Pentru ce? Pentru că AJPIS şi-a permis să spună: nu daţi mâncare stricată, scoateţi oamenii la aer, nu vă bateţi joc de ei!“, a precizat șefa Agenției. Neregulile constatate la controlul de luni ar fi fost aceleaşi ca la precedentul, cel din cadrul „acţiunii mamut“ de acum două săptămâni, în principal alimente expirate şi curăţenie precară, „asta la 3 zile după ce au trecut zece oameni în control“.

Prefectul judeţului, Ioan Dragomir, a făcut un apel la calm, la o abordare echilibrată şi mai puţin dramatism, pentru ca situaţia să nu scape de sub control. Drept care i-a solicitat şefei AJPIS să se deplaseze neîntârziat la Bozovici, ceea ce s-a şi întâmplat, Solomonesc fiind însoţită de subprefectul Alin-Cuzma Muntean. Potrivit lui Dragomir: „E o criză creată artificial. Lipsă de tact. Sper că până la urmă se va dezamorsa această situaţie. Eu o pun pe seama stresului tuturor din ultima perioadă. Inclusiv atitudinea doamnei director!“

Că situaţia e una stresantă a reieşit, dealtfel, din informarea privind activitatea AJPIS pe primul semestru, pe care Solomonesc a făcut-o plenului. Astfel, cei cinci inspectori au făcut anul acesta 99 de controale, dintre care 31 la cămine pentru persoane vârstnice. În urma controalelor s-au dat şi sancţiuni din care multe sunt contestate în instanţă, din cele 82 procese pe care AJPIS le are pe rol, 18 fiind contestaţii ale Direcţiei Judeţene pentru Protecţia Drepturilor Copilului Caraş-Severin. „Colegii mei sunt praf. O colegă vrea să-şi dea demisia, să plece şi să se facă vânzătoare la un supermarket. Din cauza presiunii puse asupra noastră în perioada asta!“, a conchis aceasta. De altfel, nici viitorul instituţiei nu este unul tocmai cert, nefiind exclus ca ANPIS, şi nu doar, să facă obiectul unor ample reorganizări.

JCS-Walter Fleck