Caraş-Severin, Romania

În baza Planului „Siguranţa“, în zilele de 29 şi 30 martie, în Caransebeş, Poliţia şi Garda Financiară au organizat mai multe acţiuni, implicând 24 de poliţişti şi doi comisari ai Gărzii. Verificările au vizat transportul şi comercializarea mărfurilor contrafăcute, fiind instituite filtre pe principalele căi de acces în municipiu.

În cazul unui număr de două societăţi, nu au putut fi prezentate documentele de provenienţă şi certificatele de calitate pentru mai multe produse de îmbrăcăminte ce erau expuse spre vânzare. Oamenii legii au ridicat de la acestea bunuri în valoare de 40.000 de lei, despre care se presupune că ar fi contrafăcute, şi care poartă sigla unor mărci cunoscute.

De asemenea, comisarii Gărzii Financiare au scos de la vânzare mărfuri în valoare de 115.999 de lei, pentru care nu au putut fi prezentate documente de provenienţă, urmând ca activitatea societăţilor în cauză să fie verificată. Au fost constatate trei infracţiuni, toate trei în flagrant, dintre care două economico-financiare şi una de altă natură, şi fost aplicate 54 de sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor fiind de 3.840 de lei.

Antoniu Mocanu