REŞIŢA – Aleşii reşiţenilor au votat un proiect prin care va acorda locuinţe celor care au avut de suferit de pe urma exploziilor de pe Gugu şi Vlădeasa.
În sfârşit, municipalitatea a luat primele măsuri pentru ca familiile reşiţene afectate de cele două explozii să se poată muta în casă nouă. Asta deşi în planurile iniţiale erau vizate doar familiile rămase în stradă în urma ultimei explozii, celelalte stând deja în chirie.
Aleşii reşiţenilor au votat, într-o şedinţă extraordinară organizată marţi, 22 octombrie, neanunţată publicului reşiţean, închirierea de pe piaţa liberă a unor apartamente şi garsoniere pentru familiile afectate de exploziile produse în blocul 1 de pe Aleea Vlădeasa, respectiv în blocul 1 de pe Aleea Gugu.
„Pe baza declaraţiilor pe proprie răspundere, a rezultat că 17 familii din blocul situat pe Aleea Vlădeasa respectiv 10 familii care locuiau în blocul de pe Aleea Gugu îndeplinesc condiţiile impuse de hotărârea de Consiliu Local. Aceasta prevede ca familiile care beneficiază de o locuinţă închiriată de pe piaţa liberă: să nu deţină în proprietate un alt imobil cu destinaţie de locuinţă şi să nu locuiască în altă unitate administrativ-teritorială sau să aibă stabilit domiciliul în străinătate”, se arată într-un comunicat remis redacţiei. Valoarea chiriei pentru aceste locuinţe este de 125 de euro pe lună iar plata este suportată din bugetul local şi se achită prin Direcţia de Asistenţă Socială în baza unui contract de închiriere încheiat în forme legale”.
De asemenea, municipalitatea a pus la dispoziţia familiilor afectate date legate de locuinţele disponibile pentru închiriere pe piaţa liberă.
