Rănit, bărbatul a fost transportat la Spitalul din Orşova, fiind transferat apoi la Severin.
În urma efectuării cercetării la faţa locului s-a stabilit că Vasile N., de 25 ani, din comuna Topleţ, conducea un autoturism în direcţia Caransebeş – Orşova. El a încercat să depăşească un autovehicul care circula în faţa sa, a pătruns pe contrasens, de unde venea, circulând regulamentar, Valentin F., de 31 ani, Bucureşti. Şoferul bucureştean a părăsit carosabilul şi a intrat în coliziune cu un pod de beton, fiind rănit uşor.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest rezultatele fiind negative. Din primele cercetări, s-a stabilit că în momentul producerii accidentului conducătorii auto purtau centura de siguranţă. În cauză s-au efectuat acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Cristian Franţ