ARMENIŞ – O ultimă acţiune a celor de la Asociaţia Acasă în Banat din acest an va fi în localitatea Feneş, comuna Armeniş, unde moara de apă va fi refăcută cu ajutorul voluntarilor!
Sâmbătă, 13 noiembrie, voluntarii Asociaţiei Acasă în Banat se vor mobiliza din nou, într-o ultimă acţiune din cadrul proiectului Ţara Morilor de Apă. Mai exact, Moara Ponorenilor din localitatea Feneş, comuna Armeniş, una dintre cele patru mori existente aici, cu o vechime de aproape de 100 de ani, va fi refăcută cu ajutorul voluntarilor, iar cei ce vor să li se alăture în acest demers se pot înscrie completând un formular ce se găseşte pe pagina de Facebook a acestei asociaţii. Moara Ponorenilor a funcţionat până acum 12 ani, iar cei de la Asociaţia Acasă în Banat vor ca localnicii să poată măcina în continuare făină, ceea ce ar face ca zona să devină o destinaţie atractivă pentru turiştii interesați de astfel de tradiții și obiceiuri.
„Sâmbătă, 13 noiembrie 2021, ne mobilizăm pentru a salva încă o moară de apă din Banatul Montan, ultima acțiune pe care o organizăm în acest an în cadrul proiectului Ţara Morilor de Apă. Este vorba despre Moara Ponorenilor din satul Feneș, comuna Armeniș, una din cele patru care se mai păstrează aici, dar din care niciuna nu mai funcționează. Moara este amplasată în zona centrală a satului și a funcționat până în urmă cu circa 12 ani. Poartă numele familiei care avea grijă de ea și, cel mai probabil, are o vechime de aproape 100 de ani. În sat mai supraviețuiesc alte trei mori de apă, dar, din păcate, niciuna nu este funcțională. Noi credem că prin această acțiune putem pune umărul pentru ca satul Feneș și comuna Armeniș să devină și destinații mai atractive pentru turiști, iar localnicii să macine din nou la moara de apă, pentru calitățile deosebite ale făinii, apreciate de toate generațiile și iubite de turiști. Începem de dimineață, de la ora 09:00, iar până seara vrem să terminăm de schimbat acoperișul, de reparat pereții, de săpat canalul de aducțiune și de dat drumul la apă. Va fi mult de lucru și de aceea orice mână de ajutor va fi mai mult decât binevenită!“, au ţinut să precizeze cei de la Asociaţia Acasă în Banat.
Cei care doresc să sprijine această acțiune o pot face şi prin donații.
JCS-Nicoleta Moraru
Donaţii
Asociatia Acasă în Banat
Banca Transilvania:
Cont LEI: RO26BTRLRONCRT0P53069801
Cont EURO: RO11BTRLEURCRT0P53069801
SWIFT/BIC: BTRLRO22
OTP Bank:Cont LEI: RO80OTPV190001300530RO01 PayPal: [email protected]
Revolut: 0748918091