CARAŞ-SEVERIN – Iar acum procurorii l-au trimis în judecată pentru tentativă de omor. Este decizia luată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, în cazul bărbatului de 49 de ani din Verendin care, în plină stradă, ar fi aruncat benzină pe o femeie de 57 de ani şi i-a dat foc!
După un apel la 112, femeia fost preluată de o ambulanţă şi dusă la spital.
Anchetatorii au scos la iveală acum că incidentul, produs în 12 octombrie, a pornit pe fondul unei dispute dintre cei doi, plecată de la vânzarea unui imobil.
„Având în vedere gravitatea faptei și a probelor administrate, procurorul de caz a dispus pe parcursul urmăririi penale luarea măsurii preventive a controlului judiciar. Rechizitoriul împreună cu dosarul cauzei au fost înaintate Tribunalului Caraș-Severin, fiind confirmat de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin“, se arată într0un comunicat al acestei instituții.
JCS-A.M.