Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Ziua Eroilor, sărbătoare naţională a poporului român, a fost marcată joi, de Înălțarea Domnului, și la Caransebeș, în memoria celor căzuţi de-a lungul veacurilor pe câmpurile de luptă, pentru credinţă, libertate, dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea neamului. Nu au fost mulți caransebeșenii care s-au oprit preț de câteva minute pentru a asista la ceremonialul religios și militar din fața statuii generalului Ioan Dragalina.

„Dacă avem astăzi o patrie, o casă, o familie dragă, acestea se datorează în primul rând acelor oameni bravi care s-au jertfit pe câmpul de luptă pentru a-și apăra credința și pământul. Toate națiunile lumii își cinstesc eroii, iar noi nu trebuie să fim mai prejos, a-ți plânge eroii nu este o rușine, ci un act de demnitate națională”, a spus comandantul Garnizoanei Caransebeș, căpitanul Daniel Mihai Birău.

Un alt reprezentant al militarilor, generalul în rezervă Cristian Dinulică, soldat cu mulți ani în slujba Armatei, la Caransebeș și Timișoara, în cuvântul adresat camarazilor, a precizat: „Eroii aparțin nației pentru care s-au jertfit și patriei pe care au slujit-o cu devotament și abnegație. De aceea, noi, iubitorii de neam, ne vom aduna cât va fi lumea, în jurul sfintelor morminte și ale monumentelor dedicate eroilor, ca de la ei să luăm tărie de credință, de luptă și de biruință. Hristos s-a înălțat!”.

Primarul Caransebeșului, Felix Borcean, a vorbit despre simplitate și le-a propus participanților un moment de liniște în memoria eroilor căzuți: „Urmărind zilele trecute o emisiune despre cum se întâmplă lucrurile în Japonia, o ceremonie absolut liniștită, fără discursuri, vă ofer din discursul meu o parte pentru a păstra un moment de liniște în memoria eroilor noștri, în memoria eroului caransebeșean Ioan Dragalina care ne veghează aici, poate cel mai mare erou al acestor locuri”.

Ceremonialul a continuat cu depuneri de coroane din partea oficialităților locale, a partidelor politice, unităților de învățământ și altor asociații și instituții caransebeșene, după care militarii, jandarmii și pompierii au defilat într-o scurtă paradă de onoare, pe acordurile fanfarei militare și în aplauzele caransebeșenilor care nu au uitat de eroii neamului.

Ziua Eroilor a mai fost celebrată joi și la Cimitirul Eroilor din Caransebeș, dar și la Monumentul Partizanilor din municipiu.