Caraş-Severin, Romania

BOCȘA – Și chiar dacă avea doar 16 ani, asta nu l-a împiedicat să urce la volan, însoțit de o tânără de 15 ani, în noaptea de 8 spre 9 octombrie, la o plimbare cu autoturismul prin Bocșa. Polițiștii l-au tras pe dreapta, pentru control, în jurul orei 2.30, pe strada Tudor Vladimirescu!

„Tânărul care conducea autoturismul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar la testarea cu aparatul din dotare au rezultat suspiciuni privind consumul de substanțe psihoactive. Tânărul de 16 ani ar fi luat cheile autoturismului de la un prieten, fără acordul acestuia. Acesta a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice, iar polițiștii continuă cercetările în acest caz pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanțelor.“, informează Poliția județului.

Într-un alt caz, un șofer n-a lăsat nici alcoolul, nici volanul! Asta au constatat, în noaptea de 8 spre 9 octombrie, la ora 02.43, polițiști de la Biroul Drumuri Naționale și Europene, când au tras pe dreapta, pentru control, pe DJ 608, la Teregova, autoturismul condus de un bărbat de 35 de ani, care avea o alcoolemie de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. Așa că bărbatul a fost dus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar cercetările continuă în dosarul penal deschis în acest caz.

JCS-A.M.