Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Doar pentru infrastructura stradală investiția se ridică la 2,56 milioane de lei, fără TVA. Lucru pe care primarul Ioan Popa l-a dezvăluit joi după- amiază, odată cu demararea lucrărilor!

Drumul principal va fi consolidat, se vor realiza suprastructuri acolo unde va fi necesar, se vor turna fundații din piatră și la final un strat considerabil de asfalt. Vor fi modernizate și sistemul de colectare pluvială, trotuarele, accesele către proprietățile din zonă și sistemul de iluminat public de pe artera principală. „Când am început să vorbim despre acest proiect, mulți au spus că lansăm promisiuni de campanie. Noi ne-am văzut de treabă, am căutat finanțări, am fost parte la constituirea Grupului de Acțiune Locală pentru zone defavorizate din Reșița. Acum munca începe să prindă contur și devine vizibilă pentru cetățenii din zonă!”, afirmă primarul mulțumind pentru munca depusă membrilor GAL Reșița și oamenilor din primărie.

„Pentru cetățenii din cartierul Mociur avem și alte vești bune. Modernizarea școlii, reabilitarea blocului de locuințe și a zonelor de agrement sunt alte proiecte pe care le avem în lucru.”, a încheiat Ioan Popa.

JCS-Ionel Ivașcu