Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Asta a făcut un bărbat de 46 de ani din Rusca Montană, care a găsit acte, bani, telefon şi alte bunuri într-un coş, în parcarea unui supermarket din Caransebeş. „Doar“ actele le-a aruncat…

Sâmbătă, 27 februarie, polițiști de la Poliția Municipiului Caransebeș au identificat un bărbat de 46 de ani din Rusca Montană, bănuit că în data de 20 februarie, ar fi găsit într-un cărucior de cumpărături, în parcarea unui supermarket din Caransebeș, o borsetă care conținea 4.000 euro și peste 47.000 de lei, documente de identitate, un telefon mobil și alte bunuri, aparținând unui bărbat din Râmnicu Vâlcea. Ulterior, acesta ar fi aruncat documentele de identitate și borseta, păstrând banii și bunurile.

„Din cercetările efectuate de polițiștii caransebeșeni, în cadrul dosarului penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor, a fost identificat bărbatul bănuit de săvârșirea faptei, fiind recuperată întreaga sumă de bani și bunurile pierdute, care au fost restituite persoanei vătămate. Vă rugăm să țineți cont de faptul că predarea sau restituirea unui bun găsit sau ajuns din eroare în posesia cuiva nu este doar o obligație legală a tuturor, ci și o îndatorire civică și morală față de comunitatea în care trăim“, informează Poliţia Caraș-Severin.

De fapt, prin lege există obligația ca, persoanele care găsesc bunuri sau obiecte de valoare, să le predea autorităților sau celui care le-a pierdut, în termen de cel mult zece zile, în caz contrar riscând închisoarea de la o lună la trei luni sau amenda penală.

JCS-A.M.