Bărbatul în vârstă de 28 de ani, care, se pare voia să ajungă la sora lui, a făcut o criză puternică şi a ajuns la un spital de psihiatrie din Peninsulă. Nu avea niciun act asupra lui, dar le-a spus medicilor cine este şi de unde vine. Imediat, poliţiştii din Italia au luat legătura cu cei din Timiş, care şi-au dat seama că este vorba tocmai despre individul bănuit de dublul asasinat de la Beregsău.
Pe numele său va fi emis un mandat european de arestare preventivă, iar apoi vor începe procedurile de extrădare, care pot dura între 40 de zile şi patru luni. Anchetatorii încearcă acum să afle cum a reuşit tânărul să fugă din ţară, asta pentru că, în trecut, a mai fost condamnat pentru omor deosebit de grav şi tâlhărie.
La începutul săptămânii, doi bătrâni, soţ şi soţie, de 74, respectiv 76 de ani, au fost găsiţi ucişi cu sânge rece în propria casă din Beregsău Mare. Amândoi zăceau într-o baltă de sânge, cu gâturile tăiate. Cu ajutorul unui câine dresat, poliţiştii au luat repede urma posibilului criminal, un zilier care mai lucrase în gospodăria bătrânilor.
Dacă se va dovedi că nu avea discernământ când i-ar fi ucis pe cei doi soţi, bărbatul va fi internat într-o clinică de boli mintale.
