REŞIŢA – În ultimele zile, reşiţenii din zona veche a oraşului s-au arătat speriaţi de o nouă descoperire şocantă făcută în zona lor: cadavrul decapitat al unui bătrân din zonă ar fi fost găsit pe malul Bârzavei, la Stavila, undeva în apropierea Pompierilor!
Pe calea unei informări oficiale, am primit un răspuns de la Poliţia judeţului: „Da, s-a găsit un cadavru, în stare de putrefacție, în data de 7 iulie, într-o zonă împădurită din Muncitoresc. Nu sunt suspiciuni, este vorba despre un bărbat de 68 de ani, care plecase voluntar de acasă în urmă cu aproximativ două săptămâni“. Cât despre informaţia potrivit căreia trupul neînsufleţit era fără cap, Poliţia judeţului a completat: „Da, s-a găsit și capul ulterior, la vreo 50 de metri de corp“.
De la procurori am putut afla că ar fi fost vorba despre un om al străzii – deşi avea familie, care a contribuit la identificarea trupului neînsufleţit –, însă ar fi avut ceva rătăciri. Concluzia anchetatorilor este că ne confruntăm cu o moarte naturală, în niciun caz cu o crimă.
JCS-A.M.