CARAȘ-SEVERIN – De fapt, e vorba despre posibilitatea achitării contravalorii ei, pentru ziua în curs, până cel târziu la ora 24 a zilei următoare!
Principiul „utilizezi azi – plătești mâine“ a devenit aplicabil și în ceea ce privește circulația pe rețeaua de drumuri naționale din România, odată ce președintele Klaus Iohannis a promulgat, marți, Legea pentru modificarea unor prevederi ale Legii nr.226/2023. Noutatea o reprezintă introducerea în lege a unui alineat în care precizează că „utilizatorii vehiculelor înmatriculate în România pot achita rovinieta pentru ziua în curs până cel târziu la ora 24 a zilei următoare“. Aceasta înseamnă că un conducător auto nu va mai risca să fie amendat din momentul în care, neavând rovinieta plătită, intră în raza de vizibilitate a unui sistem video de verificare, ci de abia dacă nu o plătește în termenul menționat.
Trebuie reținut, însă, că această păsuire e valabilă doar pentru autovehiculele înmatriculate în România, deoarece potrivit altui alineat modificat „constatarea contravenției și aplicarea sancțiunii […] în cazul utilizatorilor vehiculelor înmatriculate în alte state decât România, se fac pe loc, după identificarea contravenientului, respectiv a conducătorului auto“.
În Caraș-Severin, controlul se efectuează cu ajutorul sistemelor de camere video amplasate pe DN6 la Mehadia, pe DN58 la Soceni şi pe DN57 la Naidăş. Deși pe DN58B nu a fost amplasată nicio cameră, cei ce se deplasează spre Timișoara nu ar trebui să uite faptul că există unele pe DN59, la Jebel!
„Rovinieta de a doua zi“ reprezintă a doua modificare importantă a legii, după introducerea, din martie, a „rovinietei de o zi“, cea care a venit, probabil, în întâmpinarea celui mai mare număr de conducători auto din țară, ținând cont că până atunci cea mai scurtă perioadă pentru care putea fi achiziționată era de 7 zile. Contravaloarea unei roviniete de o zi pentru autoturism (categoria A) este, acum în noiembrie, 2,5 euro (12,44 lei), a celei de 10 zile 3,3 euro (16,42 lei), a celei de 30 de zile 5,3 euro (26,37 lei), a celei de 60 de zile 8,4 euro (41,79 lei) iar a celei de 12 luni 28 euro (139,29 euro).
JCS-Walter Fleck