Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Ajunsă la ediția cu numărul 52, Cupa „Veteranilor” s-a încheiată cu succes, competiția reunind la start 67 de pasionați ai schiului alpin, 5 concurenți la doage, alți 18 întrecându-se la schi fond! 

„Ne-am bucurat să ne întâlnim sâmbătă, 1 martie, de Mărțișor, pentru competiția anuală dedicată seniorilor schiului, ajunsă la a 52-a ediție! La concurs au participat la schi alpin 67 de concurenți, la doage 5 concurenți, iar la schi fond 18 schiori, cu vârste cuprinse între 35 și +70 de ani. Veteranul competiției a fost domnul Kolar Laios cu venerabila vârsta de 84 de ani, care a participat la proba de schi alpin. Cu încurajări pentru concurenți a participat și veteranul asociației noastre, Helmuth Krubl, tot de 84 de ani. Am fost deosebit de încântați să îi avem alături pe veteranii schiului din Straja și Muntele Mic, precum și din alte colțuri ale țării și, mai mult decât atât, chiar și concurenți din Austria, Germania și Franța, pe care i-a adus acasă dorul de schi în Semenic. Între și după probele sportive desfășurate, cu bucuria revederii, concurenții și susținătorii au socializat la foișorul cabanei. Atmosfera a fost una de neuitat, plină de energie și voie bună! Premierea învingătorilor și decernarea trofeului transmisibil Cupa Veteranilor au avut loc la Pensiunea Colț de Rai, cu ocazia tradiționalului bal al veteranilor, încheind astfel seara într-o atmosferă festivă și plină de emoție. Cupa Veteranilor a revenit în acest an distinsului Staroscik Cristian (Kuki) care, prin activitatea proprie și legăturile de familie, are o istorie fabuloasă legată de schiul în munții Semenic, dar și de cabana Prietenii Munților. O surpriză de proporții a venit din partea doamnelor profesoare Cristina Ardelean și Adriana Ponoran de la Școala Gimnaziala Nr. 7 din Reșița, care au pregătit pentru bal un moment memorabil împreună cu copiii clasei a III-a, cursanți ai cercului de schi de la Prietenii Munților, ca semn de recunoștință pentru lecțiile de schi și dragoste de natură. Evenimentul a fost un adevărat succes, aducând împreună pasionații de schi și susținătorii acestora. Vă mulțumim tuturor pentru participare și ne vedem la următoarea ediție! Mulțumim și pe această cale și Ponton Casa Baraj pentru eforturile de a pune la dispoziția concurenților o pârtie bună, precum și gazdelor noastre de la Pensiunea Colț de Rai!”, se arată pe pagina de socializare a Asociației Prietenii Munților Reșița.

JCS-Ștefan Moraru