REŞIŢA – Primăria Reşiţa a luat decizia montării unui număr de zece mese cu tablă de şah, în principal în parcuri.Municipalitatea a luat o nouă decizie menită să diversifice modul în care reşiţenii îşi descreţesc frunţile în puţinul timp liber, printr-o modalitate inedită. Astfel, începând de marţi, 18 octombrie, „la iniţiativa primarului municipiului Reşiţa, Mihai Stepanescu, Direcţia de Întreţinere şi Repararea Patrimoniului a început montarea în oraş a zece mese cu tablă de şah pentru ocuparea timpului liber a iubitorilor acestui sport. Montarea meselor se realizează în zonele cu trafic intens, zone cu obiectiv de interes public, precum şi în zonele cu persoane ce au o medie de vârstă ridicată“.
În vizorul municipalităţii sunt Parcul Cărăşana, str. Ioan Poptelecan din Moroasa, B-dul Alexandru Ioan Cuza nr. 23-25, parcul pentru copii din zona „Blocului funcţionarilor“, situat în Lunca Pomostului, Parcul Copiilor (cel din zona Intim, de la intrare pe B-dul Muncii), Parcul Copilului (fostul Siderurgistului), Parcul Tricolorului, Parcul Pensionarilor, precum şi la intersecţia dintre străzile Făgăraşului şi Rarău, după cum ne-a comunicat Marius Bălean, purtătorul de cuvânt al Primăriei Reşiţa.
Antoniu Mocanu
