SLATINA TIMIŞ – Aşa se întâmplă la Slatina Timiş, unde mai multe proiecte implementate de primărie nu şi-au găsit finanţarea. E greu să fii primar la ţară, dar mai ales să faci parte dintr-un partid care nu se află la guvernare. Asta simte, de ceva timp încoace, edilul comunei Slatina Timiş, Gheorghe Roma, membru PNL.
Primarul ne-a povestit că în momentul în care s-a angajat să candideze pentru funcţia de primar a ştiut că nu-i va fi uşor, dar a crezut că prin muncă şi seriozitate va reuşi să-şi ducă la bun sfârşit toate proiectele. Între timp, lucrurile s-au mai schimbat, iar Gheorghe Roma a înţeles că „tocmeala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg“.
„În 2009 am depus un proiect la ADR 5Vest pentru reabilitarea şi extinderea şcolii din Slatina Timiş, unde în prezent îşi desfăşoară activitatea aproximativ 280 de copii. Proiectul a fost declarat eligibil, dar din lipsă de bani, nu a mai intrat la finanţare. Printr-o ordonanţă de urgenţă, emisă de Guvern, ni s-a dat posibilitatea să repunem proiectul la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului pentru finanţare. Din păcate, nici de această dată nu am avut noroc, şi am fost excluşi din schemă“, a declarat Roma.
În acelaşi an, edilul din Slatina Timiş a mai depus la Ministerul Mediului alte două proiecte. Unul pentru amenajarea unui parc, iar celălalt viza alimentarea cu apă şi introducerea reţelelor de canalizare în satul Ilova. „Proiectul pentru parc a fost respins din start, dar în cel de-al doilea mi-am pus toate speranţele şi asta pentru că am fost de două ori la Bucureşti în acea perioadă şi mi s-a dat de înţeles că proiectul va primi finanţare. Mi s-au mai cerut lămuri suplimentare, am făcut toate demersurile în acest sens, dar toate au fost în zadar, căci am fost respinşi“, povesteşte intrigat primarul.
Nici proiectul privind reabilitarea bisericii romano-catolice din Slatina Timiş, depus la ADR Vest, nu a avut succes. „Acest obiectiv este monument istoric, aşa că eram îndreptăţiţi să primim o finanţare pentru reabilitarea sa. Acest lucru nu s-a întâmplat, cu toate că am apelat şi la ajutorul prefectului Octavian Ţunea şi a preşedintelui Consiliului judeţean, Sorin Frunzăverde. Ne-am angajat chiar să cofinanţăm cu 20% proiectul, a cărei valoare se ridica la suma de două milioane de lei“, a mai precizat Roma.
Norocul nu i-a surâs edilului nici în privinţa proiectului depus pe Măsura 125, în vederea amenajării unui tronson de 10 kilometri de drumuri agricole. La fel ca şi în cazul primelor două, povestea s-a repetat: „Am fost selectaţi ca fiind eligibili, dar fără finanţare. Aşa că, un an mai târziu, l-am depus din nou, pentru s-au făcut modificări în Ghidul Solicitantului. De această dată, am solicitat finanţare doar pentru cinci kilometri de drum. Cred că avem toate şansele să intrăm la finanţare pentru că proiectul are 50 de puncte, adică maximum posibil, dar la cum au mers lucrurile până în prezent mă pot aştepta la orice!“
Pentru toate acestea, primarul arată cu degetul înspre Guvern. „Cred că e o greşeală de management la Guvern, pentru că sumele nu sunt alocate aşa cum trebuie. În aceeaşi situaţie sunt şi alte administraţii locale din ţară, a căror proiecte, deşi declarate iniţial eligibile, nu s-au concretizat din cauza lipsei fondurilor. Dacă la începutul mandatului mă gândeam că nu culoarea politică face proiectele, acum mi-am dat seama că m-am înşelat“, a concluzionat acesta.
Roxana Bălan Nafiru
