REŞIŢA – În perioada 19-28 octombrie Casa de Cultura a Sindicatelor Reşiţa organizează „Reşiţa în 10 dimensiuni“.În programul manifestării sunt cuprinse spectacole, expoziţii, dezbateri, lansări de cărţi, întâlniri cu personalităţi ale culturii şi artei. În 24 octombrie, la ora 19.30, pe scena Casei de Cultură, se joacă spectacolul „Puşlamaua“ de Pierre Chesnot. Tradus de Radu Beligan şi Liviu Dorneanu, potrivit celor care cunosc spectacolul, textul sună remarcabil de fluent şi de simpatic, interzicând mitocăniile dâmboviţene ori excesele de limbaj atât de prizate astăzi – şi fluent şi simpatic este şi spectacolul regizat de George Motoi.
Deşi amplasată în decoruri improvizate punerea în scenă curge alert, surprizele apar când nu te aştepţi, iar evoluţia personajelor impresionează.
Puşlamaua, un bărbat trecut de prima tinereţe, se simte dintr-o dată „încolţit“ de principalele femei din viaţa sa: fosta soţie, actuala nevastă, amanta şi … cea mai nouă şi tânără cucerire, cu care acesta plănuieşte să evadeze în Africa. De aici se naşte o întreagă încurcătură pe care merită să o vedeţi. Nu rataţi un spectacol inedit, o distribuţie reuşită!
