Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – FC Caransebeş – Millenium Giarmata 2-1 (1-0), în etapa a VII-a a Ligii a III-a de fotbal. Oaspeţii au arătat de ce sunt în stare şi de ce se află în vârful clasamentului, în minutul 21, când Bungău a prins un şut excelent de la 20 de metri, la colţul lung, Vulpescu deviind spectaculos în corner.

Şi cum ocaziile se răzbună, peste doar două minute, Staicu a încercat o angajare, de pe dreapta, a lui Ciobanu, fundaşii oaspeţi au respins, mingea a ajuns pe stânga, la Fara, care a întors pe spate, în careu, de unde Staicu a introdus-o în poartă.

Egalarea a venit în minutul 70, în urma executării unui corner, când Corlăţeanu a prelungit cu capul, în careu, până la Călin, care, de la 12 metri, a trimis printr-o pădure de picioare în colţul porţii apărate de Vulpescu, care, mascat de proprii fundaşi, a văzut prea târziu mingea, plonjonul său dovedindu-se inutil.

Intenţiile oaspeţilor – acelea de a pleca cu toate cele 3 puncte din ,,Groapa cu lei” – s-au văzut clar şi din faptul că, şi după obţinerea egalării, au atacat dezlănţuit, în căutarea golului victoriei.

Nu a fost însă să fie aşa, cei care au înscris fiind caransebeşenii. În minutul 84, Dancia l-a ţinut în careu pe Tică, Daniel Popescu indicând fără ezitare punctul cu var. Timişenii au protestat, meciul a fost oprit minute bune din cauza meleului format de cei 22 de jucători şi de băncile de rezervă ale celor două echipe, la mijlocul terenului. După ce spiritele s-au mai liniştit, Feneş a executat perfect lovitura de pedeapsă, în plasa laterală, făcând inutil plonjonul lui Ţurcaş, care ghicise colţul.

FC Caransebeş: Vulpescu, Patrona, Ov. Bălan, Covăsală, R. Dumitru, Văcărescu, Feneş, Şt. Bălan, Ciobanu (Dovlete), Staicu (Ţimbota), Fara (Tică); rezerve: Socaci, Panduru, Frenţ, N. Bona. Antrenori: Ion Ibric, Dan Doran.