REŞIŢA – Deşi anul trecut Guvernul a stins toate datoriile spitalelor, unităţile sanitare au acumulat deja altele.Sistemul de sănătate din România este mereu pe avarie, datoriile cresc de la o lună la alta şi asta, spun managerii, pentru că este vorba despre subfinanţare.
Aşa se face că, după un an de zile de la data la care arieratele spitalelor din întreaga ţară au fost plătite, aceste instituţii se află din nou în situaţia în care au nevoie de bani de la Guvern. Chiar dacă se află sub „patronajul“ administraţiilor locale.
„Anul trecut au fost achitate toate restanţele spitalelor din judeţ, însă nu mai departe de luna iunie a acestui an, când noi am semnat contractele de finanţare, acestea înregistrau din nou datorii. Astfel, pentru a evita o nouă situaţie ca cea de anul trecut, acum două săptămâni a fost publicat în Monitorul Oficial un act normativ prin care Guvernul a alocat Ministerului Sănătăţii suma de 150.000.000 de lei cu acelaşi scop – să stingă arieratele acumulate de spitale“, a spus Mirela Zeman, preşedintele director al Casei de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin.
Anca Preda
