REŞIŢA – Aşa vede Sorin Frunzăverde noua construcţie politică numită Mişcarea Populară.Joi, 29 septembrie 2011, prim-vicepreşedintele PD-L a susţinut o conferinţă de presă politică în care a vorbit, printre altele, şi despre Mişcarea Populară. Potrivit liderului democrat, „Mişcarea Populară a fost gândită ca o tribună pentru afirmarea competenţelor şi valorilor din întreaga societate. Este o alianţă politică care, sper eu, se va prezenta cu candidaţi unici la alegerile din 2012 şi din care pot face parte grupări politice, organizaţii neguvernamentale, asociaţii patronale şi sindicale şi, ceea ce cred eu că e foarte important, pot face parte persoane fizice“.
Frunzăverde susţine că acest model de construcţie politică este reprodus şi de alte organizări la nivel european, chiar Partidul Popular European fiind construit în acest fel.
„Nu excludem ca în această grupare politică să intre şi UNPR, chiar dacă ei au o orientare socialistă. Entităţile care vor forma Mişcarea Populară îşi păstrează identitatea. De fapt, această construcţie a fost gândită pentru a deschide oferta publică spre societate, pentru a fi în pas cu timpul“, a mai precizat prim-vicepreşedintele PD-L. Sorin Frunzăverde a fost mandatat de formaţiunea din care face parte „să coaguleze“ Mişcarea Populară.
Nina Curiţa
