Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – 50 de milioane de euro, bani nerambursabili şi disponibili, pentru împădurirea terenurilor.

Vineri, 30 septembrie, este ultima zi până la care mai pot fi depuse, la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Caraş-Severin, proiectele de finanţare aferente Măsurii 221 – „Prima împădurire a terenurilor agricole“.

Solicitanţii fondurilor nerambursabile pot fi persoanele fizice, inclusiv persoane fizice autorizate, persoanele juridice, grupurile sau asociaţiile de persoane fizice sau juridice, precum şi autorităţile publice locale deţinătoare de teren agricol.

Suprafaţa agricolă propusă pentru împădurire trebuie să fie de minimum 0,5 hectare. Prima condiţie pe care trebuie să o respecte solicitantul este să facă dovada deţinerii terenului agricol eligibil pentru împădurire.

Acesta trebuie să fi fost declarat la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură în ultimii doi ani calendaristici şi să fi respectat în toată această perioadă, şi pe toată suprafaţa parcelelor propuse pentru împădurire, Bunele Condiţii Agricole şi de Mediu (GAEC). Prin această Măsură se pot acorda trei tipuri de plăţi: o primă pentru „Lucrări de înfiinţare“ o primă anuală pentru „Lucrările de întreţinere a plantaţiei“, pe o perioadă de cinci ani, începând cu anul înfiinţării plantaţiei forestiere, precum şi o primă compensatorie fixă, anuală, pe hectar, pentru „Pierderea de venit ca urmare a împăduririi“. Aceasta se acordă pe o perioadă de 15 ani, începând cu anul înfiinţării plantaţiei.

Roxana Bălan Nafiru