Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Sâmbătă, 24 septembrie,d e la ora 11, în etapa a IV-a a Ligii Naţionale de handbal masculin, HC Caraş-Severin va evolua în faţa propriilor suporteri, în compania formaţiei Universitatea Bucovina Suceava.

Va fi un nou examen greu pentru elevii antrenorului Gligore Czari. Mai ales că mulţi dintre ei se confruntă cu probleme de sănătate. Astfel, dacă pentru Sebastian Pârvan, care în zilele următoare va fi operat la genunchi, turul de campionat este compromis, se speră în recuperarea lui Pârâianu, Rohozneanu, Cuciula şi Petrea. O situaţie delicată în tabăra reşiţeană, de care sucevenii vor încerca să profite din plin.

Însă HC Caraş-Severin este în măsură să depăşească acest moment greu, fiindcă a dovedit-o în multe rânduri că se poate mobiliza la maxim. Şi, cu susţinerea publicului spectator, poate aspira la cele două puncte puse în joc. Pentru că nici sucevenii, clasaţi pe locul patru, cu 5 puncte, nu au strălucit în acest început de competiţie, mai ales că au avut un program mult mai uşor decât al localnicilor, aflaţi pe locul 11, cu 2 puncte.

„Într-adevăr, ne aşteaptă un meci dificil cu Suceava, ne-a precizat Cristian Angyal, preşedintele Comitetului Director al HC Caraş-Severin. Dar, în opinia mea, H.C. Odorhei este o formaţie mult mai bine cotată. Şi am reuşit să o depăşim. Ne dorim foarte mult ca la ora meciului jucătorii să fie apţi din punct de vedere medical. Iar sperăm ca Marta să-l suplinească tot mai bine pe Sebastian Pârvan, care va fi indisponibil, probabil până în primăvara anului viitor. Din păcate am pierdut un handbalist de valoare, de mare caracter, un adevărat luptător“.

Biletele de intrare (6 lei) vor fi puse în vânzare în ziua partidei, de la ora 9.00.

Marius Moraru