Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Liceul reşiţean Traian Vuia participă şi în acest an la întrecerile organizate sub egida Federaţiei Române de Handbal.Ca în fiecare an, Liceul Teoretic Traian Vuia din Reşiţa se prezintă în competiţiile oficiale de handbal, organizate de forul de specialitate, cu obiective îndrăzneţe. Aşa cum ne-au obişnuit, tinerii handbalişti reşiţeni, indiferent de categoria de vârstă la care joacă, depăşesc de fiecare dată seria preliminară şi ajung în turneele semifinale, cu şanse de a prinde turneele finale, în lupta pentru medalii.

Primii care au intrat în întrecere în acest sezon au fost juniorii I, pregătiţi de prof. Carmen Dumitru. Reşiţenii au debutat cu o victorie clară pe teren propriu, 31-23 cu LPS Banatul Timişoara, într-un meci în care au făcut şi spectacol.

S-a văzut dorinţa mare de joc a unor băieţi care în sezonul trecut nu au fost angrenaţi în nici o competiţie oficială. Juniorii I au ca obiectiv calificarea în turneele semifinale şi de acolo să ajungă în turneul final. Urmează la rând juniorii II, care vor debuta la sfârşitul acestei săptămâni, la Arad, gazda primului turneu din Seria H.

Echipa pregătită de prof. Eva Todoruţ le va avea ca adversare pe LPS Arad (23 septembrie, ora 10.00), Unirea Sânnicolau Mare (23 septembrie, ora 15.30), LPS Banatul I Timişoara (24 septembrie, ora 9.00), LPS Banatul II Timişoara (24 septembrie, ora 15.00), CSS Lugoj (25 septembrie, ora 9.00). Profesoara Eva Todoruţ va miza pe următorul lot: Răzvan Daia, Sebastian Czari, Samuel Tiuc, Darko Cizmaş, Darius Târbăţ, Ovidiu Dumitru, Ştefan Drăgan, Boban Vuiţa, Alexandru Buzilă, Flavius Bejan, Alexandru Rusu, Florin Rus, Goran Rajic, Marius Filip, Remus Măciucă, Alexandru Lascău, Raul Heimbach, Vasilică Jurj, Sebastian Crăc, Remus Heghi.

Juniorii III, pregătiţi de prof. Lucia Moruţ, director adjunct al Liceului Teoretic Traian Vuia Reşiţa, au fost repartizaţi în Seria G a Campionatului Naţional de Handbal rezervat acestei categorii de vârstă, alături de formaţiile CSM Progresul Băileşti, LPS Târgu Jiu, LPS Liceul „Mihai Viteazul“ Alba Iulia, CSS Craiova şi CS Viitorul Piteşti. Primul turneu al juniorilor III este programat la începutul lunii octombrie.