Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Investitorii care nu-şi clasifică unităţile de alimentaţie publică sau de cazare deschid buzunarele.Potrivit datelor Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, în judeţ funcţionează 747 de firme active care au ca obiect principal de activitate activităţi de turism, structuri de cazare, baruri, unităţi de alimentaţie publică sau alte facilităţi de cazare.

Aşa cum se desprinde din registrele Serviciului de Promovare Turism din cadrul Consiliului Judeţean Caraş-Severin, în jur de 150 de unităţi de alimentaţie publică care funcţionează legal în judeţ sunt clasificate.

„Sunt mult mai multe care funcţionează la negru şi asta este riscant pentru consumatori. Managerii acestor unităţi trebuie să înţeleagă obligativitatea clasificării. Există un corp de control al Ministerului Turismului care verifică datele unităţilor de cazare şi/sau ale celor de alimentaţie publică, cele care nu sunt în ordine riscând să fie închise. Orice consumator poate sesiza neregularităţile observate, chiar direct la minister. În plus, amenzile sunt considerabile, chiar dacă în lege se specifică închisoarea pentru abateri foarte grave. Deocamdată, până la corectarea abaterilor minore, în turism sunt mai îngăduitori cei care efectuează controale, dar în privinţa amenzilor nu există cale de scăpare. În prezent se discută chiar creşterea cuantumului amenzilor până la 40.000 de lei în cazul unităţilor care funcţionează neclasificate“, a precizat Florin Stoichescu, şeful serviciului.

Clasificarea are ca scop prioritar protecţia turiştilor, constituind o formă codificată de prezentare sintetică a nivelului de confort şi a ofertei de servicii. După cum se ştie, prin ordin de ministru, clasificarea se face în baza unei declaraţii standardizate.

În baza acesteia, investitorul este trecut în evidenţa operatorilor economici care prestează servicii de cazare şi alimentaţie publică. Prin declaraţia respectivă, acesta se angajează că tipul de încadrare şi confort sunt cele în conformitate cu realitatea şi cerinţele şi criteriile legale.

Flavius Rotariu