Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Pentru că nu au respectat condiţiile sanitar-veterinare, mai mulţi comercianţi au fost amendaţi. Inspectorii sanitari-veterinari au efectuat, luna trecută, 89 de controale, în urma cărora au fost aplicate cinci sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 3.240 de lei. Potrivit declaraţiilor purtătorului de cuvânt al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Caraş-Severin, dr. Dorin Imbrea, acţiunile de control au avut loc în unităţile şcolare – grădiniţe şi cantine – în unităţile de alimentaţie publică din staţiunile Băile Herculane, Gărâna, Văliug, Muntele Mic, dar şi în barurile şi restaurantele din cele două municipii, Reşiţa şi Caransebeş.

Au fost verificate, de asemenea, măcelăriile şi carmangeriile din judeţ, în vedere depistarea cărnii de cal scoasă la vânzare. „Pentru că în ţară colegii noştri au găsit în unele măcelării carne de cal, am efectuat şi noi controale pe aceeaşi linie. Pe această cale doresc să anunţ public că, în Caraş-Severin, nu am întâlnit astfel de cazuri, aşa că populaţia poate sta liniştită“, a declarat Dorin Imbrea.

Amenzile aplicate în luna august de inspectorii DSVSA au fost pentru nerespectarea condiţiilor sanitar-veterinare privind comercializarea cărnii de pasăre, precum şi pentru depozitarea necorespunzătoare a alimentelor.

„Tot în august, în urma controalelor efectuate în trafic împreună cu poliţiştii cărăşeni, colegii mei au sancţionat contravenţional, cu suma totală de 1.440 de lei, două persoane – un comerciant de brânză şi un bărbat care transporta animale – pentru care nu aveau acte de provenienţă şi nici certificat sanitar-veterinar asupra mărfii“, a concluzionat purtătorul de cuvânt al DSVSA.

Roxana Nafiru