REŞIŢA – Ziua pompierului a fost sărbătorită şi la sediul din Reşiţa al ISU „Semenic“, dar şi la subunităţile din teritoriu. Cu această ocazie, conducerea inspectoratului a făcut şi un bilanţ pe primele opt luni ale acestui an.
Potrivit datelor prezentate, pe teritoriul judeţului au avut loc 620 de situaţii de urgenţă, dintre care 22% au fost incendii (138), iar 224 au fost arderi necontrolate, iar 96 cazuri au fost asistate de SIAMUD. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul situaţiilor de urgenţă a crescut cu 4,2%, cea mai mare creştere a numărului de intervenţii fiind sesizate la arderile necontrolate de vegetaţie. Valoarea bunurilor protejate a fost estimată la 21.618.300 de lei. JCS-Flavius Rotariu
